Suntem ceea ce mancam si ceea ce gandim. Una o determina pe cealalta. Ma voi referi aici strict la ganduri. Un gand este un sistem viu intr-o mare masura . Se naste, creste, este alimentat cu energie, apoi intra in hibernare in subconstient de unde poate fi readus. Mor oare gandurile vreodata sau doar raman in hibernare cu o energie redusa? Sa presupunem ca suntem bantuiti de o amintire, care la randul ei este tot un gand. Atunci incepem sa fabulam pe tema initiala, ce ar fi fost daca, cum ar fi decurs lucrurile daca am fi actionat altfel, amplificand cu energie gandul initial care se transforma in avalansa, o avalansa din care greu scapam. Pentru a mentine un gand este nevoie de alte ganduri, continuand astfel ciclul.
Ce este dincolo de ganduri? Toate traditiile spirituale sustin ca adevarata cunoastere nerelativista se gaseste dincolo de ganduri si senzatii (o senzatie are asociat un gand), gandurile fiind vazute ca o perdea asternuta peste realitate. Ramane ceva dupa ce gandurile dispar? Pot oare gandurile sa dispara?
Daca raspunsul este da, atunci si memoria dispare si nu putem descrie ceea ce ramane, de aceea asa zisa Nirvana, samadhi sau Iluminare nu poate fi descrisa, cunoasterea fiind suprarationala si suprasenzoriala. Daca gandurile care ne pastreaza granitele dispar, atunci in sfarsit apare unuinea cu totul.
Hai paaaa!!! Ca dupa cele zise s-a lasat vidul in mintea mea!
De la PODI decantare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DA SPUNE-TI OFFUL, NU TE CENZURA!!! MAI ANIMALULE!